Bunicului meu
Cum cunosti inimozaurii?
Sunt cei care zambesc cand se aud chemati asa. 
Ii cunosti imediat dupa surasul din ochi atunci cand se afla in mijlocul naturii, acolo unde sunt de fapt… acasa.
Adesea se asaza jos, urmarind mersul norilor si stelelor, ascultand susurul paraului si ciripitul pasarelelor.
Cauta linistea si pacea din sufletul sau si o aude ca pe o muzica divina.
Stie ca e o parte din natura; pasarile, arborii, florile si paraiele sunt fratii si surorile sale.
Poarta aripi care ii ajuta sa calatoreasca prin timp.
“I’ll find my way home”, Jon Anderson si Vangelis — mereu ma binedispune acest cantec!
18 decembrie 2007 at 7:40 pm
E prima oară când îl aud, sună interesant
31 decembrie 2007 at 5:05 pm
wow… deci sunt un inimozaur
tot ce ai spus mai sus ma descrie, chiar daca multi nu ar crede 
imi place termenul… tu l-ai inventat ? 
2 ianuarie 2008 at 6:50 pm
Bine ai venit, Manuel!
Eu nu ma mir. Pe blogul tau ti-ai descris senzatiile cu un mare curaj si o finete deosebita de care nu oricine e in stare si cred ca esti in cautarea a ceva mai bun.
Important este ce simti tu, nu ce spun altii depre tine.
Termenul de inimozaur…
nu mai stiu daca l-am inventat eu, cred ca o prietena.
2 ianuarie 2008 at 7:10 pm
Ai dreptate
si multumesc pentru cuvintele care mi le-ai adresat 